Reply to comment

Sambata seara nu prea ne ardea noua sa ne gandim ca ne vom trezi dimineata duminica, mai ales ca era destul de tarziu cand ne-am culcat. Asa ca imeidiat ce ne-am trezit, Alex a incercat sa sune in statiune sa vada daca e deschis drumul si teleschiurile merg. Nu a raspuns nimeni. Autobuzul spre Saint Pierre de Chatreuse era la 8.35 asa ca trebuia sa fim pe la 8.15 in gara sa luam bilete. Si cum nu exista nici un mijloc de transport direct pana la gara de la noi, la 7.50 am iesit din casa si am luat-o la pas...

Bineinteles, echipati in costumele de schi rosii, cu ghetele de zapada in picioare, caciuli si manusi. Nu se luminase inca bine si ne bucuram ca nu ne vede nimeni imbracati in Yeti pe strazile orasului. Un vant taios ne faceam sa ne zgribulim in guler si sa grabim pasul. In dreptul podului dinspre gara lumea pregatea tarabele pentru piata de duminica. Ajunsi la gara, ne-am intalnit cu Alina si Dragos si am aflat ca Alexandra si Andrei nu veneau din cauza de lipsa de echipament. Alina avea un costum roz, ca o mare bomboana, iar Dragos era rosu si negru, ca noi. Ne-am suit in autobuz si ne-am cuibarit pe niste scaune - aveam de unde alege pentru ca nu erau mai mult de 10 persoane in total. Autobuzul parcurgea un traseu ocolitor si eram curiosi cum se prezinta drumul, pentru ca seara trecuta chipurile ninsoarea puternica ne impiedicase sa mergem la nunta.

Prima bucata de drum a fost pe autostrada apoi am luat-o la dreapta prin niste satuce. Deja era zapada pe drum, chiar daca abia dupa vreo jumatate de ora am inceput sa urcam. Cand ne-am apropiat de destinatie, eram in alta lume: iarna in toata regula, cu brazi, case, drumuri, toate desprinse din poveste, stralucind modest in lumina gri. Urcarea semana cumva cu Valea Arieseniului, dar in sate, peisajul era diferit, cu vile si case de vacanta, curti ingrijite si garduri vii. Undeva, au mai urcat cativa pusti echipati de schi si zgomotosi. In sfarsit, dupa o ora de drum, am ajuns la Saint Pierre. Toata lumea a coborat iar noi ne-am oprit in statie sa verificam ultimul autobuz - la 17.15.

Statiunea se prezenta ca un sat de munte iar statia era langa biserica. Nu vedeam partia inca, asa ca am luat-o dupa lumea care pleca de la autobuz. Zapada si voie-buna. Am urcat o panta spre statia de telecabina unde era si un punct de informatii. Pe o harta mare se vedea domeniul de schi - muntele brazdat de partii rosii si albastre. Alex stie sa schieze, noi ceilalti trei mai putin. Asa ca aveam nevoie mai mult de partii verzi, de incepatori. Undeva in varful muntelui ochisem un Parc Debutant, dar nu eram siguri ca se potriveste cu skillurile noastre de schi, deloc exersate Adica pe scurt, eram pe dinafara. Asa ca intr-o parte am vazut alta partie verde, Le Planolet, despre care ne-am hotarat sa cerem informatii, pentru ca parea... plana.

Tanti pe care am intrebat-o de la punctul de informatii ne-a spus ca exista o naveta pana acolo, dar ca nu ne lasa exact la Planolet, ci mai trebuie sa mergem pe jos inca vreun kilometru jumate. Ne-am intors in statie sa vedem exact cand e naveta si mai aveam cam o ora pana atunci, asa ca am hotarat sa il trimitem pe Alex sus in varful muntelui in recunoastere, sa vada parcul de debutanti, si sa ne spuna cum sta treaba, daca nu e ceata, daca partiile sunt usoare si asa mai departe, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa mergem pana la Planolet si sa ramanem in partea asta a domeniului.

Zis si facut: si-a inchiriat schiuri, si-a luat un forfait si s-a suit in telecabina. 20 de minute mai tarziu ne suna sa ne spuna ca partiile de incepatori sunt chiar de incepatori, ca nu e ceata si ca zapada e super. Drept pentru care ne-am dus si noi sa ne inchiriem echipament - 16 euro pe zi clapari si schiuri si sa ne luam un forfait debutant care era valabil doar in parcul verde pe care il vedeti in poza langa capul de ursulet. Si bineinteles, la un pret ceva mai mic. Forfait-ul normal pentru o zi cuprinde toate mijloacele de transport pe fir din domeniu - teleschi, telescaun si telecabina. Exista un forfait petite journee, care incepe de la ora 11.00, apoi exista un demie journee. Diferenta intre ele este de cativa euro. Detalii aici.

Pana ne-am inchiriat noi echipament, Alex a coborat partia albastra din varful telecabinei pana la baza si a urcat apoi impreuna cu noi. Bineinteles, mergeam ca niste robotei in claparii tepeni dar ne pregateam de zburdat pe schiuri. Sus, lume care isi fixa schiurile, copii cu monitori, incepatori si avansati, toata lumea cu zambetul pe buze si cu fata pe jumatate ascunsa de ochelarii uriasi de schi. Experientele mele anterioare la schi nu erau prea fericite. Nu reusisem sa invat mare lucru in cele 3-4 dati in care am fost in Romania din cauza fricii. Acum partia era lina si mi-am pus schiurile in picioare cu mai mult curaj si mi-am luat avant Si surpriza! Chiar am reusit sa alunec si sa ma opresc cand am vrut. Era prima panta de vreo 50 de metri fara sa imi fie frica. Era incredibil. Nu imi tremurau picioarele, nu stateam incordata. Asa ca am urcat din nou si am coborat. Si apoi am atacat partia adevarata, cu Alex langa mine. El imi spunea cand sa o iau la dreapta sau la stanga si eu ma conformam! Asta fusese marea dificultate inainte. Nu stiam cum sa iau curbele si sfarseam prin a prinde viteza si bineinteles nu mai puteam sa ma opresc decat aruncandu-ma pe jos. Dar acum totul era asa simplu, parca simteam cum trebuie sa fac, nu era creierul care gandea si cauta fiecare metru, ci picioarele, mainile, corpul, instinctual. Cred ca invatasem sa schiez in somn Si dupa prima coborare, eram atat de mandra de mine incat incepuse sa ma stranga costumul de atata umflat in pene Acum urma sa incerc teleschiul ca sa ajung sus din nou. Alex s-a urcat in fata mea. Era un tip acolo care ne dadea bara de la teleschi si era destul de simplu. Greseala mea a fost ca m-am tinut cu mainile tare de tot de bara, crezand ca o sa cad. Insa nu era asa. Tinutul cu mainile e doar pentru echilibru - teleschiul te impinge de la spate si trebuie doar sa tii picioarele paralele si sa stai drept. Drept pentru care cand m-am dat jos, m-am trezit cu mainile tremurande si muschii incordati. Am mai coborat o data cu aceeasi incredere, facand curbe si incercand sa intorc la mijlocul pantei. Viteza crestea, m-am dezechilibrat putin dar mi-am revenit si am ajuns in picioare la baza Parca zburam.